love is just a myth

Astazi am citit si auzit multe lucruri care mi-au pus intrebari. La unele mi-am raspuns singura, dar nu reusesc sa urmez raspunsurile mele.
Nu este o cercetare stiintifica cruda, este un adevar pe care il vad in jurul meu. Oare doar eu?
Este vorba de problema inselarii, a tradarii si ma refer in special la fidelitatea intr-un cuplu. Sau mai bine zis infidelitatea. Care este un subiect obisnuit, comun, tolerat, ba chiar considerat cool in ziua de azi.
Daca vrei sa vorbesti de o iubire pura, va trebui sa folosesti simboluri mitice si povesti ilustrate poetic, pentru ca ea nu mai exista printre noi decat sub forma de plasmuire. Sau prea putin ca sa mai fie observata.
Prea multe cupluri se cearta din orgolii, prea multe persoane indura si accepta acest pacat condamnant numit infidelitate. Aceasta superficialitate cu care este tratata iubirea de mentalitatea occidentala a ajuns un obicei interpretabil.
Eu sunt de parere ca atunci cand accepti ca esti inselat, trebuie sa inseli la randul tau pentru a invata sa ierti. Este ca un schimb de favoruri, precum daruirea unei sume de bani partenerului sau impartirea lucrurilor de zi cu zi. Asa este si cu impartirea libertatii si daruirea intelegerii. Daruiesti, primesti inapoi.
Dar violenta cu care te loveste aceast act crud, nu te mai lasa sa functionezi normal. Pateticul imbraca caracter dureros. Virtutiile omenesti devin nule in negura din mintea ta si sufletul tau se transforma in fum. Spiritul tau se resimte in tot ceea ce faci dar de data asta spiritul si mintea nu mai sunt pe aceiasi lungime de unda.
Nu gandesti liber sau nu iti respecti gandurile? Asta conteaza mai putin. Cert este ca negura din mintea mea nu ma lasa sa imi urmez propriile raspunsuri. Nu pot ierta, uita, insela. Nu imi pot impartii libertatea cu nimeni. Si nu acord intelegere.
Este adevarat ca deti doar al tau trup si al tau suflet, nu si pe ale partenerului. Dar in inima ta se naste dorinta de a il controla. Dorinta de a nu mai lasa iubirea sa se raspandeasca iar. De a nu repeta greseala. Nu vrei persoana in sine, vrei doar iubire pura. Nu este vorba de posesie, ci de a incerca (cu orice pret) sa ii arati ce e bine. Pentru voi.
Este un cutit care lasa rani, si care nu se vindeca chiar daca ierti vinovatul, chiar daca vrei sa treci peste. Se stabileste intr-un colt al creierului tau si creste din ce in ce mai mult ca un parazit care sa hraneste cu tot felu de intamplari poate inocente si nevinovate. Produce mintii tale iluzii si posibilitati infinite de situatii care te macina si nu lasa intelepciunea sa se manifeste.
Daca vrei neaparat sa continui atunci, dupa parerea mea, singura posibilitate este sa inseli la randul tau, lucru care il face pe cel de langa tine mai putin vinovat. Insa in acel moment, valoarea aparte a iubirii dispare. Se contopeste cu un spirit liber si independent de iubire. Incep dispute interminabile intre mintea ta si inima ta. Inima simte si vrea mai mult, dar brusc mintea blocheaza totul.
Profesorul meu spunea astazi cu ajutorul unui citat ca nu trebuie sa ridicularizam personajele importante dintr-un popor, din istorie. Ca acele personaje trebuie sa ramana in amintirea noastra prin faptele marete pe care le-au facut, fapte care sterg invinuirea de orice altceva.
Dar oare cum ne permitem noi sa ridicularizam cel mai mare sentiment si cea mai mare virtute omeneasca?
Oare toti acei scriitori care ne-au cultivat ideea de iubire absoluta, credeau in ea? Sau si ei erau artisti care aspirau la asa ceva dar consienti ca ea nu exista?
Am relatat citatul profesorului meu la infidelitate. Persoana iubita este eroul vietii tale. Este cel care trebuie sa ramana cu imaginea intacta, sa fie un model al iubirii. Atunci cand o pata apare pe aceasta imagine eleganta, oare nu distruge ea muzicalitatea dragostei? Sau poate este nevoie de un fapt mult mai maret pentru a sterge pata. Nu doar de iubire. De o demonstratie clara a iubirii. De multe fapte insiruite care sa contribuie la dezvoltarea sentimentului.
Dar daca aceste fapte nu apar, ba din contra apar piedici, fie ele reale fie plasmuite de pata din creierul tau, atunci este imposibil sa distrugi parazitul, este improbabil sa gandesti liber din nou. Parazitul ia proportii atat de mari incat iti acapareaza totu creierul. In momentul acela esti orbit, nu mai vezi nimic bun desi doar asta cauti.
Aici se ajunge dintr-o dorinta nefireasca. De la o iubire pura la nebunia sentimentelor si a gandurilor. Acum esti de necontrolat.